In Iad

Iad

Remuscari, constiinta
aceste pamanturi
uitate...
nu ating,
aud cu putere nimic
urlu in racnet
nu mai raspunzi,
nu pot ofta inapoi,
te plimbi mai departe,
am dureri permanete tautuate in piept
oboseala-i bolnava si lipsita de scop
somnul nu vine
iar trezirea e moarta
paralitica oglinda,
ochii-mi sunt sparti.
De tot ma izbesc
nimeni nu stie
nimic ma omoara
as iubi un suspin,
plamanii uscati...
Aud rasete in piatra
imi curg lacrimi de mort
vene de praf...