Ieri ma intorceam acasa dintr-o calatorie de nu foarte departe. Ajuns in avion, imi preiau locul si astept cuminte sa decoleze. Intre timp pana lumea se aseaza, pana se prezinta mijloacele de salvare, etc, dau un telefon. Tooate s-au derulat foarte repede ca ma trezesc cu o vulpita fermecatoare langa mine care ma atinge prietenos pe brat soptindu-mi amical si delicat sa imi inchid telefonul si sa imi pun centura...
- Da, sigur, acuma sarut mana...Raspund eu vizibil incurcat si timidizat...
Am rosit din cap pana in picioare. Vulpita era atat de delciata si stralucitoare ca ma gandeam ca acum daca tot am rosit asa, poate ca sunt si eu un vulpoi acuma...
Depasesc momentul si agat plictisit revista avionului. Dintr-o data ma trezesc din nou cu vulpita langa mine, incep instant sa rosesc dar...venise pentru pasagerul vis-a-visd e mine...
-Va rog frumos sa va inchideti tableta ca delocam. Cantase ea dar nu la fel de frumos ca pentru mine.
Omul nostru inchide impasibil, robotic si ia o privire de vultur catre scaunul din fata.
Avionul decoleaza, trec vreo 2-3 minute iar meseriasul isi redeschide tableta si incepe nebuneste sa converseze pe facebook de parca in aceste 2-3 minute l-ar fi parasit iubita ca si-a inchis tableta...
Adorm, ma trezesc parca rapid cu o domnisora langa mine, alta, nu vulpita...
-Prajitura sau alune?
-Aaaa...
Cautam vulpita, am vazut-o ceva mai in fata cu alta colega facand acelasi lucru.
-Nimic, multumesc frumos.
-Prajitura sau alune? Ma intreaba vulpita parca la fel ca intr-o poezie de dragoste
-Prajitura! Raspund eu mai dulce decat orice prajitura si melodios ca o poezie
-Ce doriti de baut?
-Aaaa....de portocale...Deja eram rosu ca sucul acela de rosii care i-l oferise vecinului tabletoid care in deja isi bagase tableta in cap..
-Poftiti, zambindu-mi ca o floricica de padure...
Poftesc, ma gandeam eu ca un vulpoi boem ratacit intr-o poiana de vara plina de floricele zambitoare...
Aterizam. Ma uit la maimutoiul de langa mine sa vad cat din corp i-a mai intrat in tableta. Constat cu surprindere ca un deget se zvarcolea chinuit in vagauna lui crepusculara pe post de nara. Se scobea cu pasiune in timp ce cu ochii lui de vultur nu scapa ecranul tabletei din ochi. El parea ca deja e aterizat si s-a isntalat la biroul lui de acasa. Anuntul prin care ni se cere politicos sa inchidem aparatele electronice in timpul aterizarii, a fost pentru el doar un vis urat. Poate ca daca i-ar fi trimis un mesaj pe facebook ar fi inteles. Oricum dobitocul si-a continuat nestingherit conversatia ajungand desigur ultimul si la autobuzul de transfer tot cu tableta in cap...
Daca ar trebui sa scriu ceva despre cum incalca romanii regulile in avion....as face-o in alt articol :-).
Chip in taci!
