Acum 2 zile am avut ocazia sa cunosc foarte multa lume. La un moment dat ajung sa intru in casa unei familii de intelectuali care, impresionati de politetea ardeleneasca de care inca nu pot divorta asa cu una cu doua nici dupa 2 ani de Bucuresti, m-au invitat calduros sa-mi prezinte colectia lor de gravuri, grafica si picturi unice. In sufrageria domnului artist, fost angajat al uzinei de aeronave, pe toti peretii erau tintite gravuri, picturi si opere din sticlarie. Micutele statuete din sticla erau toate reproduceri ale zeitei Venus din Milo asezate cu grija pe niste rafturi care semanau cu micute scaunele lipite de peretele invechit al sufrageriei care incet-incet se transformase intr-un mic altar apartamenetal si imi creau puternica impresie ca ii tradeaza frica de imobilizare specifica timpului in care traieste, lipsa bratelor fiind asimilata in sufletul lui cu lipsa aripilor...
Am asistat la explicatia fiecarei opere in parte, batranul domn luand in mana fiecare tablou inramat chiar de el cu pricepere si perfectiune, relevandu-mi in detaliu cele mai ascunse semnificatii...
Undeva, jos, intr-un coltisor erau expuse neglijent, mai mult proptite, niste picturi neinramate, viu colorate care impresionau prin perfectiunea si strictetea conturului. Am aruncat ochii pe ele incercand sa patrund simetria perfecta si vivida a creatiilor intrebandu-l intrigat:
- Acestea de cine sunt?
-Aaaahh...astea...eu le-am...facut...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu