Plecarea de pe Str. Parincia (Visand Anii Inapoi II)

12 Aprilie 2006. Eram la inceput in prima saptamana de Bucuresti in casa unei verisoare foarte amabile de-a mamei mele pentru o perioada provizorie de timp. O mai vazusem o singura data cand fusese la Alba Iulia cu niste treaba impreuna cu sotul ei si cu fetita. La ei, aveam senzatia ca sunt copilul lor din Ardeal...Seara ajungeam acasa de la servici rupt in doua de oboseala ca doar nu eram obisnuit cu trezitul de dimineata. Primul lucru cand ajungeam asteptatm sa mananc supa de ied pe care o consideram inedita ramasa de la Pasti...era foarte buna si imi crea senzatia ca totul e nou si fascinant in jurul meu. Mama domnului Marcel e o batranica foarte simpatica si apriga care imi tinea companie la masa povestindu-mi franturi din viata si tineretea ei. Cand o pisica mai obraznica din casa isi mai facea aparitia prin bucatarie in timp ce mancam eu, deranjand-o din povestit, exclama cu o iubire nevrotica:
"Pleaca de aici, maimuta dracului"!! Eu savuram de fiecare data expresia si tonul vazandu-mi linisit de supa mea de ied, multumit ca beneficiez de protectia parinteasca a doamnei, protectie care imi lipsea mai mult ca nicodata... Dupa ce mancam, in jurul orei 21, ma asezam in sufragerie impreuna cu toata familia si ne uitam la TV, comentand analitic diferitele evenimente pe care aveam senzatia ca pot sa le influentez, doar sunt in Bucuresti acum...
Daca ne uitam la un film in 20-30 de minute adormeam blana pe scaun! Blana vine si de la faptul ca in jurul meu se strecurau discret 2 pisci de rasa foarte suspicioase care abia asteptau sa mi se faca patul sa topaie toata noaptea prin camera, parca sa se razbune ca le-am invadat spatiul asa fara sa fie si ele consultate in vederea gazduirii mele.
Timpul a trecut si eu ma obisnuisem acolo...dar ei se dezobisnuiau de mine cu fiecare zi care trecea in plus...Gasirea unei chrii rezonabile in Bucuresti e ca si pornirea in cautarea Sfantului Graal...
Solutia imi sosise in cele din urma, cand nu mai credea nimeni ca voi mai pleca de acolo. Pana si pisicile obraznice si ingamfate incepusera sa ma accepte si sa imi repspecte locul in casa...Am aflat ca am gasit unde ma voi muta si voi incepe sa impachetez in cel mai scurt timp. M-am retras 2 min in camera din care simteam ca n-as mai pleca, am scos din buzunar o hartiuta minuscula pe care aveam notata adresa unde locuiesc acuma si numerele de telefon si cateva linii si sageti cu 2-3 denumiri de strazi pe care m-am chinuit sa le schitez conform indicatiilor date de un prieten prin telefon...acolo trebuia sa ajung in acea seara...In minte imi sunau ultimele cuvinte care erau si cele mai clare:
"Gabita ai inteles cum ajungi?"
"Da...sigur"
"Mah ai inteles?"
"Da, da nu-i problema..."
"Si zici ca de la metrou mai merg in fata si fac la stanga pana vad o cladire mare si trec de ea si fac la dreapta si mai merg inainte si nu prima, nici a doua la stanga...dupa care o sa vad in fata o cladire si aia mare si..."
Iata-ma, sunt la usa apartamentului, echipat de plecare pe campul de lupta al transportului in comun by night. E in jur de 21:00 si am 4 genti mari de umar agatate cu pricepere cate 2 pe fiecare parte si una de mana in care am un laptop greu de 3 kg aproape. De fiecare data ma gandesc nelamurit: "Ce rahat e in genata asta mica de e asa de grea de fiecare data?". Aratam asemenea lui Schwarzenegger din filmul "Comando" doar ca eu eram in avantaj ca nu trebuia sa mai car si kilele inutile de muschi dupa mine. Toti stateau asezati la usa, parca formand un cordon de securitate ca sa nu mai pot patrunde spre zona holului. Pisicele erau si ele acolo asezate frumos chiar in fata lor ca 2 leoiace care pazesc familia, si ma fixau din priviri sugerandu-mi ca mai intai trebuie sa trec de ele daca am ganduri de revenire in momentele acelea delicate. Concomitent cu munca mea herculeana de a iesi pe usa stramta a apartamentului ma izbeau incurajari si explicatii referitoare la cum sa ajung la metrou si ce linie sa iau. Indemnurile si ultimele lectii de viata puscau in urechile mele ca nisite gloante oarbe acompaniate curajos de cateva miauneli fericite si armoniase...
Ma uitam la pisici asa pierdut in amalgamul de sunete de voci pregnante, si aproape infundat in pamant pana la genunchi, le spuneam in gandul meu: "Haideti vorbiti acuma si spuneti-le ca nu vreti sa plec, mai stiti ce bine ne-am inteles in ultima vreme? M-ati lasat sa va si mangai..."
"Sa nu iei taxi, mergi cu metroul ca e mai bine..."
"Da, da mama, aia sunt hoti si te vad ca nu esti de aici"
"Lasati-l domne ca e barbat si se descurca nu-l mai tot dadaciti atata pe saracu copil!"
"Da' cate bagaje are saracu' Doamne Maica Domnului!"
"Marcel, n-ar fi mai bine sa..."
"Hai lasa ca nu e departe metroul si se descurca nu?"
"...........................................................................................!"
Chiar daca as fi uitat ceva, ma gandeam ca mai bine o sa ma anunt intr-o vizita de weekend...